Dupa noapte o noua zi.....

Partea cea mai frumoasa a unei nopti nedormite este gandul la ce ai putea sa faci in viitorul apropiat. Si uite asa incepem sa ne facem planuri. Acestea sunt planurile pe care cu totii vrem sa le finalizam cu bine. Si mai frumos este cand stai o noapte intrega nedormit si sa visezi cu ochii deschisi inainte unui examen important. Si cand oboseala incepe sa isi spuna cuvantul, incepem sa visam cu ochii aproape inchisi. Sau cu ei mai mult deschisi. Cu totii visam cu ochii deschisi si desi uneori pare imposibil sa reusim, speram din tot sufletul sa reusim sa ne transpunem visul in realitate. Dar daca ne dorim putem reusi. "Imposibilul" nu este niciodata cu adevarat imposibil. Daca nu reusesti sa iti implinesti un vis inseamna ca nu te-ai straduit indeajuns de mult, inseamna ca nu tu-ai dorit indeajuns de mult, inseamna ca nu ai muncit indeajuns de mult pentru a obtine ceea ce iti doresti. Sau cel putin asta credeam inainte de rasarit. Noapte ne face pe toti visatori. Dimineata ucide incetul cu incetul fiecare vis. Cand observi ca visul tau depinde de fiecare lucru pe care il faci, cand deja esti prea plictisit sa mai incerci sa obtii ceva, prea obosit, cand iti dispare cheful, si culmea, mai apare si examenul ala la care te-ai gandit toata noaptea, examen de care depinde intreg visul tau, abia atunci iti dai seama cat de departe este cu adevarat visul tau de realitate. Partea si mai frumoasa este sa sti ca nu sti prea mult pentru acel examen, ca nu ai invatat indeajuns, ca nu ai "irosit" destul timp cu materie "inutila". Si atunci chiar iti primesti o palma de la realitate. Intri in panica. Incepi sa fi din ce in ce mai speriat. Dar pana la urma toate trec. Fie ca se va sfarsi bine, fie ca se va sfarsi rau, important este sa visam indeajuns de mult si sa incercam sa ne indeplinim fiecare vis...

Bacu' la romana...

Spre marea mea suprindere profesorii nu sunt "aia" care iau atitudine, "aia" care sunt destul de intelepti sa poata lovi macar cu ironie in "Calaii" tari. Macar un gram de ironie. Macar un zambet ironic in fata nesimtirii clasei politice. Nimic. Profesorii chiar nu pot fi ironici. Asteptam cu gura pana la urechi un comentariu despre "Alexandru Lapusneanul". Asteptam profesorii sa apara pe la diferite posturi de televiziune sa atribuie fiecarui guvernant rolul sau in istorie. Ma gandeam ca or sa transpuna si ei nuvela in realitate. Doar observam cu totii ca Boc are toate trasaturile lui Motoc, slugarnic si in permanenta dorind sa intre in gratiile stapanului pe care il flateaza si il linguseste. Basescu ar fi intruchiparea vie a lui insusi Alexandru Lapusneanul, reprezentand chiar conducatorul tiranic, crud, care va face piramida din capetele bugetarilor si pensionarilor. In straturile superioare ale piramidei vor sfarsi capetele opozitie, care vrea sa darame guvernul Boc X. Urmeaza in viitorul apropiat ca Domnita Ruxandra, intruchipata de Stolo sa-l otraveasca pe Base cel tiranic si sa scape tara de nenorociri. Dar se pare ca visele mele raman doar la stadiul de vise. Subiectul era de fapt un basm in care binele triumfa intodeauna. Locul asta sigur nu se afla in Romania. Guvernul Boc X distruge tara iar restul populatiei se uita la tot felul de emisiuni in care diferiti oameni "cu scaun la cap" ne povestesc diverse lucruri despre viitorul roz ce ne asteapta. Asta categoric arata a victorie. Dar victoria cui asupra cui ?

Apel la cultura...

Ma uit in jur si conturez un zambet ironic. Zambesc si uneori chiar rad ironic cand observ cum cea mai profunda expresie a creativitatii umane, arta, se stinge. Cum insasi cultura moare. Obsev cum usor usor se zbate sa supravietuiasca. Observ cum fiecare dintre noi o ucide incetul cu incetul. Are parte de o moarte chinuitoare si lunga. Privesc cum o lasam sa moara in dizgratie. O lasam sa moara altaturi de imaginile personalitatilor marcante care au sustinut-o. Daca ar fi sa definim cultura, aceasta isi pierde tot misterul. Ea este vazuta ca seria de caracteristici distincte a unei societati sau grupa sociala in termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emotionali. Isi are radacinile in capacitatea universal umana de a clasifica experientele, de a le codifica si de a comunica simbolic toate acestea fiind posibile numai prin arta. Dar, acum fiecare dintre noi vede in cultura ceea ce vrea. Arta este cel mai de pret lucru al culturii. Ea este piarta de temelie. Ne definim ca oameni prin arta, ne recreem si evoluam. Arta este refugiul de care avem nevoie. La arta si implicit la cultura apelam cand vrem sa devenim imnui la tot ceea ce nu este estetic, la tot ceea ce nu este menit sa ne ajute sa evoluam, la tot ceea ce nu ne recreeaza. De aceea este necesar sa facem din cand in cand un apel la frumos, la estetic. Un apel la cultura...

Iti este frica?

Iubirea si frica sunt sigurele sentimente cu adevarat pure. Celelalte sunt doar o combinatie intre acestea doua. Tot ce percepem, toate reactiile noastre, tot ceea ce simtim, vine fie din frica fie din iubire. Trebuie sa nu ne mai teme. Dar oare de ce ne este frica? Mare noastra frica este de viata, de faptul ca se va ajunge la Sfarsit, la Moarte insasi. Trebuie sa intelegem ce este Moartea ca sa intelegem in definitiv ce este cu adevarat viata. Frica se bazeaza pe ideea ca avem nevoie de ceva. Si cu totii ne dorim ceva, avem nevoie de ceva. Avem nevoie de bani, avem nevoie de putere, avem nevoie de sanatate, avem nevoie sa stim ca maine va fi bine si multe altele. Dar cea mai importanta frica este legata de relatii, in special de cele de dragoste. Frica ca nimeni nu te iubeste, ca daca cineva te va iubi vei pierde dragostea persoanei respective. Sunt temeri care ne obosesc, care ne indeparteaza de evolutia spirituala. Cand ceva ne trebuie si nu gasim in noi incepem sa ne temem. O persoana careia nu ii trebuie nimic, nu se teme de nimic. Frica nu este reala. Tu o inventezi, conturezi, o faci reala. Daca reusesti sa treci peste frica iti vei creea o energei care o va dobora, care o va vindeca. Daca iti traiesi viata asa cum trebuie, o umpli cu aspiratii si senzatii, in curand nu vei avea de ce sa te mai temi. Numai asa viata devine marea bucurie care ar trebui de fapt sa fie.

Exercitiu pentru fericire

Incerc sa fiu fericit... Interesant este ca de cele mai multe ori reusesc. Zambesc, trec peste probleme, vad doar partea buna a lucrurilor. Sunt un optimist incurabil. Fiecare problema este o experienta de viata. Invat din toate. Zambesc cand cineva ma uraste, zambesc cand cineva ma iubeste. Zambesc cand trecatorul ma ignora, zambesc cand trecatorul ma saluta. Ii zambesc mamei, ii zambesc iubitei, ii zambesc omului de pe strada pe care il vad grabit. Imi zambesc mie de fiecare data cand ma uit in oglinda. Zambesc tuturor de parca nimic nu merge vreodata rau. Zambetul este primul pas spre fericire. Desi un cliseu, este posibil sa resusim sa fim fericiti. Cel putin zambind impunem o stare de relaxare celor din jurul nostru si implicit noua insine. Zambind putem exersa fericirea. Observ ca zambind cateva minute pe zi sunt mai fericit. Ma simt cu un pas mai aproape de fericire. Tu de ce nu incerci? Incearca sa-ti zambesti tie, incearca sa le zambesti parintilor, incearca sa zambesti cui vrei tu, numai incearca. Impune-ti propria stare de spirit. Doar tu iti controlezi propria existenta. Doar tu iti controlezi trairile interioare. De fapt, numai tu iti controlezi fericirea. Incearca sa zambesti. Doreste-ti sa fi fericit. Exerseaza-ti fericirea.

Evoluezi sau involuezi ?

Stagnarea in cadrul evolutiei interioare nu intra in discutie. Fiecare dintre noi este intr-un permanent proces de evolutie sau involutie interioara. Evolutia sau involutia spirituala isi spun cuvantul si astfel intelegem repede ca existenta pe Pamant, avand si corp fizic, ne permite sa ne transformam pentru a evolua mai usor in existenta astrala. Revelarea esentei noastre ultime , Sinele Suprem , scanteia divina din noi, este cheia evolutiei catre perfectiune. Aceasta directie, meditatia “Cine sunt eu?”, de revelare a Sinelui si raportarea la Sine in mijlocul vietii este instrumentul principal. Aceasta este o capacitate ce se obtine prin antrenament, fiind o practica esentiala pentru obtinerea unui stadiu evolutiv. Nu putem evolua decat prin iubire. Fiecare din noi avem la indemana propriiile mijloace pentru evolutie. Folosirea acestora depinde de constiinta spirituala a fiecaruia. Trebuie sa fim cu adevarat buni pentru a evolua, iar orice urma de rautate, trebuie lasata in uitare pentru a nu involua. Suntem umani, deci supusi greselilor. Intodeauna momentele de evolutie vor alterna cu momentele de involutie. Depinde doar de noi daca dorim sa evoluam sau sa involuam. Depinde doar de vointa noastra, de aspiratiile noastre, de dorintele noastre. Daca ne dorim indeajuns de mult vom reusi.

Ai grija ce iti doresti! S-ar putea indeplini!

Se spune ca tocmai posibilitatea sa-ti implinesti un vis face viata interesanta, iar cand tu iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale. Cu cat ne dorim mai mult, cu atat mai repede constiinta noastra interioara pune bazele implinirii dorintei. Se ajunge la un echilibru intre insusi Univers si vibratia interioara umana, vibratia sufletului in aspiratia sa de implinire a dorintei. Cu cat ne dorim mai mult Universul se supune dorintei noastre si ajuta la implinirea ei. De aceea fiecare lucru dorit trebuie sa fie si unul bun. De aceea fiecare lucru dorit nu trebuie sa aiba valente sau cauze negative. Dorinta este ca un foc care ne mistuie sufletele. Trebuie sa stim sa ne dorim. Trebuie sa ne dorim cu adevarat pentru a obtine. Trebuie sa ne dorim cu sufletul, cu inima si cu mintea, cu intreaga faptura umana si spirituala. Trebuie sa ne dorim numai lucruri bune nu numai pentru noi, cat si pentru cei din jur. Trebuie in primul rand sa ne dorim sa fim mai buni, pentru a ajunge sa ne putem dori cu adevarat, pentru a ajunge sa ne indeplinim dorintele. Fiecare dintre noi trebuie sa avem grija ce ne dorim pentru ca dorinta noastra s-ar putea indeplini. Deci tu, cititorule, data viitoare cand iti pui o dorinta ai grija ca ea sa nu faca rau in nici un fel si vei avea sanse mari sa se indeplineasca. Asta daca si tu iti doresti cu adevarat acest lucru.

Energie si Lumina

Sunt atatea lucruri pe care nu le stim si pe care ne-am dori sa le stim sau pe care datorita unei anumite temeri nu dorim sa le cunoastem. Sunt atatea lucruri imposibil de inteles datorita conditiei umane, dar sunt unele pe care le putem intelege fara prea mult efort. Suntem fiinte de Energie si Lumina.Structurile noastre celulare si tot ceea ce ne inconjoara este Lumina. Lumina exista ca manifestare a multor si diferitelor frecvente vibrationale. Exista Lumina Vizibila si Lumina Invizibila. Exista multe nivele, planuri, in Lumina. Ea cuprinde totul. Toata Creatia este facuta din Lumina. Din acest unic motiv, fiecare zona din corpul nostru este extrem de sensibila la Lumina. Este foarte important sa intelegem acest lucru. Cu totii suntem Fiinte de Lumina. Putem spune ca acum nu suntem decat niste Fiinte de Lumina care experimentam senzatia de uman. Una din informatiile de baza care sunt din ce in ce mai vehiculate in randul oamenilor preocupati de evolutia spirituala se bazeaza pe existenta chakrelor in corpul uman. Nu stiu cati dintre voi ati intalnit vreodata notiunea de chakra. Chakrele sunt centrele energetice ale corpului. Fiecare chakra este aflata în apropierea unui organ vital al corpului. O minte şi un trup sanatos se realizeaza prin echilibrarea tuturor chakrelor. Sistemul chakrelor functioneaza într-o deplina unitate, in asa fel incat fluxul de energie sa fie perfect echilibrat. Aceste centre energetice sustin teoria conform careia tot ce vedem in jurul nostru nu este decat o perceptie, si ca de fapt, totul este Energie si Lumina, ca Universul, asa cum il percepem noi, este diferit de ceea ce este el cu adevarat.

Umani sau duali?

Stapanul sau sclavul, frumosul sau uratul, prostul sau desteptul, nervosul sau ghinionistul, între doua certitudini, nastere şi moarte, intotdeauna in dualitate, neputand reprezenta vreuna din extreme. In stare sa renuntam la multe idealuri, pregatiti sa luptam pentru altele, dar undeva in suflet, pastram neclintita aspiratia spre fericire. Ne mintim ca suntem buni, ca ne aflam pe calea cea dreapta, chiar daca nu stim care este aceea. A fi de o singura parte este poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra , o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între doua certitudini. Intodeauna vom schimba taberele, vom fi indecisi, nehotarati, inapti in a ne desprinde de conditia umana care ne supune unor astfel de alegeri. Nu putem sa nu fim duali. Insasi a fi uman presupune acest lucru. Insusi Universul ne vrea asa. Tocmai Forta Creatoare doreste sa fim fiinte duale, iar dualitatea aceasta lasa o importanta amprenta asupra caracterului individului. Ea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai, ea ne face sa luam decizia corecta, sau sa gresim in a lua decizii. Datorita ei purtam mastile de lut pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei cel de ieri, nu seamana deloc cu cel de azi si nu va semana cu cel de maine. Datorita ei ne aflam intr-o continua transformare, in continua ascendenta sau descendenta pe scara evolutie interioare. Datorita ei fiecare decizie ne influenteaza intreaga viata, fiecare lucru marunt ne schimba. Depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem, in ce credem, si ceea ce credem, dar toate acestea trebuiesc facute undeva la granita acestei dualitati umane, pentru a nu fi nici gresit nici corect, pentru a te putea numi uman.

Test de credinta ?!?!

Dupa principiul existentei unui bine absolut, al unui echilibru universal intre bine si rau, apare firesc si intrebarea: exista sau nu Dumnezeu? Daca da, cum arata Acesta? Ce este El? Cum unelteste El la raspandirea binelui in Univers? Cum diferentiaza binele de rau ? Si foarte multe astfel de intrebari. Este greu sa crezi ca binele si raul nu exista, insa granita dintre acestea este foarte subtire, intr-o continua transformare. Este greu sa negi existenta raului, odata ce crezi in bine. Astfel, este absolut necesara existenta unei puteri divine care sa vegheze asupra echilibrului. O putere universala, superioara care sa incline balanta, care sa aiba grija ca noi, oamenii sa nu ajunge victimele colaterale ale Haosului universal. Desi Universul functioneaza dupa legi abstracte, neintelese omului, trebuie sa exista cineva care sa vegheze respectarea lor. Astfel fiecare din noi avem un Dumnezeu individual in care credem, care are multe lucrui in comun cu Dumnezeul Universal. Prefer sa nu vad in Dumnezeu fiinta superioara mie care ma poate strivi in orice clipa. In strania incercarea de a imbina credinta cu stiinta incerc sa mi-L imaginez pe Dumnezeu ca fiind energia suprema, forta care tie fiecare componenta a unui atom impreuna, dragostea eterna, pura, aceea energie care ne face sa fim ceea ce suntem, asupra careia avem control, si care are control asupra noastra, energia vitala, nemasurabila, omniprezenta in fiecare obiect, fiecare fiinta. El este echilibrul din Haos si fiecare din noi credem intr-un fel sau altul in El.

Sclav sau stapan ?

Grea hotarare. Cu toti vrem sa fim stapani. Dar stapani peste ce? Si astfel constatam ca suntem sclavi. Sau nu. Suntem ambele sau nici una. O fiinta duala, stapanul propriului Univers, sclavul societatii in care traim. Suntem sclavii proprie conditii, sclavii Timpului, sclavii Sfarsitului, sclavii propriei vieti sociale duse la extrem din necesitatea de a supravietui, de a parveni social si economic. Cu totii suntem nevoiti sa invatam cum funcioneaza societatea. Cu totii trebuie sa incercam sa intelegem cum functioneaza Universul. Cu totii trebuie sa intelegem cum Individul ca entitate functioneaza si desi nu ne place trebuie sa ne supunem. Sau sa incercam sa devenim stapanii lor. Odata cu aceasta plafonare a individului prin supunerea excesiva unor reguli, chiar si abstracte fiind ele, se pierde spiritul creeator, dorinta de creatie. Si peste ce poti fi stapan in afara de ceea ce creezi? Esti "Stapanul", atunci cand esti fericit, cand esti acolo unde iti este locul, cand iubesti si esti iubit, atunci cand creezi. Esti stapan asupra propriului destin, asupra propriei tale sorti. Esti stapanul "partii" tale de Univers, fie ea cunoscuta, fie necunoscuta lumii. Esti stapan atunci cand conturezi Universul, atunci cand il colorezi, atunci cand ii dai sens, atunci cand il aduci la viata, atunci cand ii dictezi fiecare transformare. Esti tu, cel care citesti, care vei creea ceva, care vei stapani ceva. Oricat de mica sau de mare ar fi stapanirea ta esti totusi si sclavul, supus creatie tale, supus creatie altora. Creeaza, stapaneste-ti creatia, supune-te ei si vei fi fericit!

Iubesti? Daca da, mai ai o sansa!

Depasirea limitelor, depasirea insasi conditie sale, apropierea de Marile Enigme definesc probabil cel mai bine aspiratia umana. Suntem nevoiti sa acceptam ca nu numai lumea exterioara este guvernata de mister, ci si lumea interioara. Erosul si Thanatosul surprind cele mai ascunse dorintele ale sufletului, obsesii, emotii, nelinisti, pasiuni. Dragostea vine ca o transcendere esentiala prin depasirea izolarii individului in Univers. Ea ne scoate de sub tirania Marilor Structuri. Astfel, ajunsi in Eros, nici Timpul si nici Sfarsitul nu ne poate ajunge. Dragostea reprezinta carapacea, armura care ne protejeaza uneori extrem de eficient. Ea reprezinta plasa de siguranta care ne face sa credem ca totul are un rost,un sens, o directie. Prin ea redimensionam lumea. Intre dragoste si moarte nu exista opozitie, ci mai de graba conditionare. Iubirea face ca sentimentul de neputinta in fata ireversibilitatii temporale sa dispara momentan, ca aceasta neputinta sa nu ne mai tina captivi, sa ne simtim liberi. Ea reprezinta o speranta de eliberare, influenta sa neputandu-se reduce la uman si putand fi extinsa pana in planul universal, transformand Haosul in Cosmos, oferind lumii armonie si generand viata. Iubirea reprezinta o forma a implinirii spirituale. Este singura care reuseste sa ne faca cu adevarat nemuritori. Nu stiu cati din noi au simtit vreodata ca timpul s-a oprit macar pentru o clipa. O clipa, in atemporalitate, sau un infintit in timp. Ceva ce numai traind cu adevarat iubirea puteam reusi. Incercati sa iubiti cu adevarat si veti constata ca timpul de dilata, viata este mai frumoasa, mai colorata, mai vesela, iar teama de sfarsit nu va mai exista.

Timpul iti curge printre degete? Strange pumnul !!

Timpul este una dintre dimensiunile din Univers, diferită de dimensiunile spatiale prin faptul că el ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă. Timpul nu se defineşte,ci se percepe prin simturi. Perceptia sesizează ordinea evenimentelor. Noi toti ne aflam sub tirania timpului. Cu fiecare clipa scursa, timpul parca se grabeste sa se termine, orizonturile parca incep sa se indeparteze, optiunile par sa dispara. Prin conditia sa in fata timpului, omul este lipsit de aparare. Sau nu?!?! Nu ai avut niciodata sentimentul ca timpul parca sta in loc? Sau ai trait vreodata cum impresia ca se scurge foarte repede? Acestea sunt influentele proprii ale individului asupra timpului. Aceasta scurgere a timpului se petrece sub influenta proprie, dictata de anumite perceptii ale individului asupra a tot ceea ce il inconjoara. Timpul exista pentru ca nu toate lucrurile sa se petreaca in acelasi timp. Pentru Univers timpul este un lucru irelevant, insa, pentru noi, ca fiinte supuse lui, reprezinta dictatorul tiranic care ne impinge spre moarte, spre neant, spre necunoscut. Nu putem iesi de sub dominatia sa oricat de mult ne-am dori. El ne constrange sa luam decizi pripite, sa actionam irational. El reprezinta unul din factorii care determina conditia umana. Iar daca noi percepem timpul ca fiind scurt haideti macar sa-l traim asa cum trebuie, in armonie, in pace, in iubire.

In incercarea de a schimba lumea...

I-am zis unei prietene ca mi-am facut blogul in incercarea de a face o lume mai buna si i-am cerut ajutorul. Raspunsul ei m-a pus un pic pe ganduri. Un pic mai mult de fapt. Nu faptul ca am aspiratii inalte m-a facut sa imi pun intrebari, ci insusi faptul ca mi-a indus ideea conform careia inca nu am trecut de perioada viselor. Acum nu numai ca ma intreb daca acest lucru ar fi posibil, dar am inceput sa ma intreb daca sunt chiar asa visator precum crede ea. Incep sa ma indoiesc de perceptia mea asupra lumii, de perceptia mea asupra echilibrului universal, de existenta unui bine universal. Acum inteleg cu adevarat ca oamenii nu pot fi schimbati doar printr-un singur post pe un blog, printr-o incercare de a le insufla ideea de bine, printr-o incercare a unui grup restrans de oameni de a ii constrange de la fapte rele. Oare suntem condamnati la fapte rele ? Oare insusi omul prin firea sa incearca sa se indeparteze de acel bine universal in care unii dintre noi inca mai cred? Existam sub forma de energie, dar valenta negativa sau pozitiva este data de noi, de modul in care vrem sa vedem lucrurile, de modul in care actionam asupra Universului. De ce nu am incerca cu totii sa fim mai buni ? De ce nu i-am zambi trecatorului grabit? De ce nu i-am incuraja pe cei ce au nevoie? Suntem din ce in ce mai rai, iar in incercarea cuiva de a schimba lumea nu va exista niciodata sorti de izbanda oricat de mult respectivul si-ar dori. Suntem ce alegem fiecare din noi sa fim. Putem fi buni sau rai. Totul depinde numai de propria noastra vointa.

A doua postare

La fel de aiurea! Idei multe, cuvinte putine. Avantul mai mare, putin avans, putina experienta. Mi-e greu sa cred ca o sa reusesc posturi reusite fara ceva mai multa munca. Asa ca o sa incerc sa exersez. Dar nu stiu ce sa exersez. Stiu doar ca totul in viata se dobandeste si ca intodeauna calea cea mai scurta este cel mai greu de strabatut. Viata nu are scurtatura, iar daca vrei neeaparat sa ajungi la capat inseamna ca ai o problema. Una mare. Viata e frumoasa. Absurda, dar frumoasa. Nu o sa reusim sa o intelegem vreodata oricat am incerca. Oricate rele suferim, intotdeauna binele ramane in amintiri. Sta in firea noastra sa uitam raul, sa il ignoram, sa nu ne amintim de existenta lui. Mare problema a vietii este aceea ca se termina repede. Prea repede. Poate si de aceea o pretuim atat de mult. De aceea nu vrem sa ajungem la capat. Noul inceput de la capatul acesteia ne inspira incredere, dar cat de adevarat este? Cata incredere poti avea in ceva ce nu sti sigur daca exista ? Ceva trebuie sa fie. Dar ce sa fie acel ceva? Sa apelam la credinta? Sau la misterele Universului pentru a incerca sa aflam ? De aceea fiecare clipa trebuie traita ca si cum ar fi ultima, zambind. Fi fericit in fiecare clipa, chiar daca nu ti s-a intamplat ceva bun! Zambeste, si fericirea vine de la sine!

Sunt unic !!

Acesta se vrea a fi prima mea postare. Nu prea ma pricep sa aberez, asa ca pot doar sa ma straduiesc. Este un haos total in capul meu! Atatea idei si totusi atat de putine cuvinte. Din pacate limbajul ne limiteaza pe oricare din noi. Asta este conditia umana, intre limbaj si gand, intre imposibilitatea de a transpune cu exactitate fiecare gand, fiecare sentiment. Aceasta imposibilitate ne face sa ne asemanam cu totii, desi suntem entitati separate complet diferite. Niciodata doua persoane nu vor putea gandi acelasi lucru, trece prin acelasi sentiment. Si totusi cuvintele par sa arate tocmai contrariul. Ne fac sa credem ca nu suntem speciali, desi, fiecare din noi este unic in felul lui. Si noi, ca fiintele superioare ce le reprezentam, preferam sa credem ca suntem asemenea. Imi este greu sa cred ca acea forta creatoare care sta la baza existentei insasi ne vrea pe toti la fel. Imi este greu sa cred ca noi nu vrem sa fim diferiti, desi unii neaga cu nonsalanta acest lucru. Imi este greu ca tu, cel ce citesti acum postul acesta imi semeni in vre-un fel. Imi este de asemenea greu sa cred ca eu iti seman in vre-un fel. Cu totii reprezentam o forta in Univers fara de care acesta nu ar exista. Cu totii conturam Universul, il marginim, sau il extindem spre infinit. Fiecare din noi dam coordonate Universului, deci, implicit tuturor lucrurilor care se afla in el. Totul aici este asa cum vrem noi sa fie, asa cum vrem noi sa intelegem, asa cum vrem noi sa simtim. Trebuie sa vedem dincolo de cuvinte, dincolo de lucrurile pe care acestea le transimt, fiindca acestea, prin transpunerea lor in cuvinte devin lucruri superficiale, irelevante. Adevaratele ganduri sau sentimente se ascund in spatele cuvintelor precum oamenii in spatele mastilor. Sentimentele, gandurile sunt unice, apartin fiecarei persoane in parte si nu pot fi transmise prin cuvinte. Eu ma simt unic, simt unic, gandesc unic, traiesc unic. Tu ? Te simti la fel ? Simti la fel ? Gandesti la fel ? Traiesti la fel? Ai face bine sa zici nu !!