Nu avem curajul sa fim patrioti....

Observ cum usor usor, noi romanii, ca popor dornic de a nu repeta greselile strabunilor ne indreptam spre fatalitate. O lume mult prea talamba si o dreptate mult prea stramba, asta referindu-ma strict la tarisoara asta neinsemnata si la indivizii care o tranziteaza o perioada importanta a vietii sau cel putin isi fac veacul in "dansa". Privim pasivi cum totul se face praf usor usor in jurul nostru. Dar in aceasta mica tarisoara bananiera, din lumea a treia, praful nu este decat o etapa intermediara. Cu fiecare zi care se scurge, cu fiecare clipa in care cate un cetatean sa incapataneaza sa se agate cu dintii de viata desi unii, si aici ma refer in special la statul roman, il vor mort, observ ca intodeauna se poate mai rau. Praful este nimic in comparatie cu ceea ce poate urma. Astazi mai rau ca ieri, maine mai rau ca azi si tot asa. Ce ar mai fi praful pentru noi acum cand suntem pe punctul de a trece de aceasta etapa? Probabil doar amintirea unor vremuri mai bune decat cele ce vor urma. Uite asa , fie mai lent, fie mai brusc suntem trasi la sol, incatusati, obstructionati. Suntem manipulati, dezbinati, controlati de institutii care ar trebui sa ne vrea binele. Cu totii suntem revoltati si totusi suferim in tacere. Nu avem curajul sa spunem nu incompetentie. Nu avem curajul sa spunem nu nesimtirii. In definitiv nu avem curajul sa fim patrioti. In foarte putini dintre noi sa mai ragaseste o mica urma de patriotism, dar care dispare incetul cu incetul. Putini dintre noi isi iubesc cu adevarat tara. Si daca dragoste de tara nu e, nimic nu e in aceea tara. Un popor gol pe dinauntru, o stafie a celor ce au fost candva pe aici, o umbra a trecutului candva maret, o imagine stearsa a personalitatilor care s-au staduit candva sa aduca tara aceasta pe plan mondial, a celor care si-au dat viata pentru idealul de tara, pentru care patriotismul reprezenta dragostea suprema. Desi este greu sa o recunoastem, suntem o dezamagire pentru ei. Ar trebui sa incercam sa luam atitudine....

In cautare de modele...

Omul si firea sa critica sunt ceva inseparabil. Cu totii criticam atunci cand ceva nu ne place, atunci cand ceva nu corespunde cu conceptul nostru de estetic, atunci cand ceva nu corespunde cu modul nostru de a percepe lucrurile care ne inconjoara. Toata lumea critica. Criticam politicieni, criticam muzica, criticam literatura, criticam arta, criticam orice. Multi dintre noi nici macar nu stim ce criticam, dar o facem. Aparent suntem experti in toate domeniile, cand de fapt, de cele mai multe ori, nu detinem nici macar minimul de cunostinte necesare despre ceea ce criticam. Partea urata a lucrurilor este aceea ca apar din ce in ce mai multi critici si din ce in ce mai putine modele. Iar noi, oamenii, si in special copiii, avem mai multa nevoie de modele de urmat decat de critici. Criticii de duzina de astazi nu pot fi modelele de care avem atata nevoie. Ma regasesc si eu printre cei ce cauta un model demn de urmat. Dar unde sa il caut? In cine sa vad o personalitate demna de urmat? Cine are un sistem de valori care sa ma determine sa-l iau drept model? Sunt intr-o continua cautare. Dar pana gasesc persoana respectiva mi-am ales un altfel de model. Unul mai ciudat, dar destul de bun. Un individ nepoliticos, arogant, cinic, mizantrop, un om dificil si controversat, care nu are incredere in nimeni, dar obsedat in a face intodeauna "ceea ce este bine ". Pana la urma, de cele mai multe ori, scopul scuza mijloacele. Sau nu. Dar ce mai conteaza, am un model temporar, si totusi, sunt intr-o cautare de modele. Pana gasesc altul, desi nu sunt prea increzator, il urmez p acesta. Tu ti-ai gasit deja un model? Sau esti in aceeasi continua cautare ca si mine?

Manipularea nu exista....

Fiecare rand citit intr-un ziar, fiecare film vazut, fiecare reclama intalnita pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societatii civile ne afunda tot mai mult intr-o lume a multiplelor optiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorata pur si simplu din mintea noastra. Omul este victima propagandei, victima sigura a manipularii din partea organizatiilor politice, dar si a celor comerciale sau de media. Omul modern este masurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic si este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeşte opinie publica. Stim ca orice demers public al unui lider este analizat din perspectiva aportului sau deficitului de imagine pe care-l va genera. Stim ca orice personalitate politica a momentului este profund interesata de modul în care este perceput de opinia publica si, indiferent daca omul in cauza este dictator sau lider ales democratic, incearca sa imbunatateasca aceasta perceptie pentru a-si putea indeplini cat mai bine misiunea executiva. Ce se pare ca nu stim, sau daca stim nu luam in seama, este ca simultan cu primele forme ale statului s-a construit si sistemul prin care liderul si structura din jurul sau genereaza supunerea multimii, iar principala parghie a acestui fenomen, fara de care omenirea nu ar fi existat in forma actuala, este manipularea prin comunicare. Am trait cu iluzia, probabil confortabila, a victoriei spiritului asupra sistemului, a ideii asupra cenzurii, a individului asupra birocratiei. Victoria a venit, insa in general foarte tarziu pentru acel spirit, acea idee şi mai ales acel individ, si nu a servit decat la progresul sistemului, la triumful birocratiei, la perpetuarea cenzurii. Dupa atatia ani de organizare sociala nu traim intr-o lume fara manipulare si nici intr-o societate fara cenzura. Modernizarea individului a dus implicit la modernizarea metodelor de manipulare aplicate lui, astfel incât raportul dintre el si sistem sa ramana, de fapt, mereu acelasi. Manipularea nu are pionieri, ci doar un sir lung de practicanti care au dezvoltat in tacere si discretie singura metoda prin care indivizii au putut fi pusi laolalta intr-o constructie sociala si apoi au putut fi tinuti acolo. Si totusi, manipularea nu exista.

Sa privim lumea din exterior...

Cat de interesant poate fi sa privesti o discutie din exterior atunci cand reusesti sa te detasezi complet de subiectul dezbatut. Atunci cand privesti oamenii ca pe niste mici cobai care se bat pe bucatica de branza aruncata de un cercetator dornic de noi descoperiri. Si asa incepi incetul cu incetul sa le analizezi comportamentul, sa le analizezi reactiile. Incepi sa fi atent la detalii, pentru ca ele fac diferenta, pentru ca ele conteaza. Incepi sa le studiezi minutios gesturile, sa le descoperi personalitatile. Diferite tipuri umane in plina contradictie, in plin razboi. Argumentele sunt deja irelevante. Acum pentru tine ca observator conteaza doar cine va reusi sa castige bucatica de branza. Cine isi va demonstreaza superioritatea. Conteaza ce poti invata din actiunile lor care sfideaza de multe ori logica umana. Ai in fata conditia umana intr-o situatie de competitie. Incepi sa inveti de la fiecare lucruri noi. Caracterul individual incepe sa se imprime in structura ta interioara, in personalitatea ta. Si asa, incetul cu incetul incepi sa te conturezi, sa prinzi culoare in functie de actiunile celor din jur. Incepi sa te formezi ca individ, ca om. Incepi sa cunosti oamenii cu adevarat. Ce poate fi mai interesant decat sa poti studia detaliile din exterior? Partea si mai interesanta este aceea ca in timp ce tu analizezi comportamentele unora, altii pot analiza comportamentul tau. Si uite asa, rand pe rand, privim lumea fie din exterior, fie din interior. Cu totii suntem fie cobai fie cercetatori cel putin o data in viata. Acum depinde doar de noi cum alegem sa privim lumea, cum alegem sa analizam detaliile. Totul depinde de noi ....

Unde sunt calatorii din viitor ?

Intoarcerea in timp este imposibila pentru ca violeaza o regula fundamentala a omenirii si anume aparitia cauzei inaintea efectului. In scurtele noastre vieti cu totii vedem cum imposibilul este transformat in fapte concrete de foarte multe ori. Si astfel devenim convinsi ca totul se poate realiza. Deci, calatoria in timp de ce nu ar fi posibila ? De ce sa nu reusim sa stapanim cheia nemuririi? Timpul este una dintre dimensiunile din Univers, diferita de dimensiunile spatiale prin faptul ca ordoneaza evenimentele intr-o succesiune ireversibila. Daca aceasta succesiune ar fi reversibila? Daca timpul s-ar putea defini ca prezentul in trecut sau ca trecutul in viitor? Daca legatura cauza-efect nu e de fapt asa cum noi, oamenii, o vedem? Daca conditia umana ne indruma gresit in intelegerea calatoriei in timp? Daca de fapt timpul nu exista? Daca de fapt trecutul, prezentul si viitorul sunt de fapt acelasi lucru? Si daca totusi o sa reusim sa devenim calatori in timp, ce s-ar intampla cu omenirea? Am reusi sa tinem asemenea putere sub control? Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri. Candva, probabil o sa reusim sa calatorim in timp, o sa reusim sa schimbam istoria, o sa reusim sa schimbam cursul omenirii, o sa intalnim calatorii din viitor. Imposibilul nu este o limita. Este foarte probabil sa reusim intr-un final sa rupem legatura timp-spatiu si asa poate sa devenim calatori in timp. O sa reusim intr-un final sa supunem atata energie incat sa reusim acest lucru. Pana atunci insa, daca vom reusi, unde sunt calatorii din viitor?