marți, 9 noiembrie 2010
Nu mai cred ...
Nu mai cred in oameni. Pot spune ca nu mai astept nimic bun de la nimeni. Intodeauna am incercat sa vad lucrurile bune din ei si am fost dezamagit de faptul ca in spatele lucrurilor rele pe care le-am vazut la inceput nu sunt altceva decat si mai multe lucruri rele. Nu mai cred in calugarii care imediat cum ies pe poarta manastirii isi aprind tigara si injura nonsalant, mai rau ca tipa de la coltul strazii care incearca sa faca "un ban cinstit" pe "munca sa cinstita". Nu mai cred in faptul ca fiecare lucru in viata se plateste, am vazut contrariul de prea multe ori. Nu mai cred ca exista "Adevar" absolut, poate doar minciuna perfecta. Nu mai cred de mult ca binele castiga intodeauna; raul are prea multe mijloace ca sa iasa invingator. Nu ma cred intr-un echilibru universal. Nu mai cred in politicieni falsi care sustin cu inflacarare ca imi vor binele, dar cu prima ocazie imi demonstreaza contrariul. Nu mai cred in prieteni fatarnici. Nu mai cred ca zambind azi maine imi va fi mai bine. Nu mai cred ca viata este chiar asa frumoasa cum credeam candva. Nu mai cred ca noi oamenii stim cu adevarat unde sa tragem linia dintre bine si rau. Nu mai cred ca noi oamenii stim cu adevarat unde sa tragem linia dintre dragoste si dezamagire. Nu mai cred in nimic si in nimeni. Fiecare dintre noi are dreptul la dezmagire. Sunt dezamagit de societate, dezamagit de prieteni, dezamagit de straini. Devin incetul cu incetul un ateu. Incep sa-mi pierd credinta pana si in mine. Incep sa nu mai cred in nimic. Incep sa nu mai cred ca maine va fi mai bine. Incep sa nu mai cred ....
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia...
A fi nesimtit este una. A fi prost este alta. Dar atunci cand prostii sunt si nesimtiti pe deasupra, atunci avem in fata personaje cu cele mai rafinate calitati. Idioti, cretini, oligofreni sau orice alt atribut asemanator le-as adauga nu cred ca as exagera deloc. Ma simt de-a dreptul revoltat. Ma simt neputincios in fata prostiei lor. Ipocrizia lor ma depaseste. Cum poti sa faci pe desteptul atunci cand pana si tu cu ochii tai observi ca esti prost de dai in gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu stiu. Inca nu m-am obijnuit cu nesimtirea de zi cu zi. As urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: "priveste si treci", dar mi-e greu sa trec indiferent pe langa nesimtirea care domneste printre noi. Unde o fi bunul simt? Ipocrizia domina fiecare nivel al paturii sociale. Bunul simt lipseste cu desavarsire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretentii pot sa mai am de la anumiti indivizii? De fapt, ce pretentii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba incerci sa le explici unora ce este bunul simt. Degeaba incerci sa le explici ce este respectul. Degeaba le explici ca odata ce sunt idioti ar trebui sa inceteze sa fie si nesimtiti. Degeaba... Cum poti sa tratezi cu indiferenta tot ce se petrece in jurul tau? Cum poti sa ii ignori si in acelasi timp sa traiesi intre ei? Mie unul imi este imposibil sa imi stapanesc furia fata de acesti indivizi. Atunci cand nesimtirea merge mana in mana cu prostia revolta celor ca mine este inutila din pacate.
vineri, 5 noiembrie 2010
Ciudat? Poate bun... Sau doar creativ?
Ce pot sa spun ?!?! Sunt un ciudat. Si culmea, ador ciudatii. Dar nu pe cei mai ciudati dintre ciudati. Doar ciudatii mai moderati. Asta ma catalogheza ca ciudat si pe mine? Sau doar un individ normal? Sa spunem ca ador sa ma simt normal. Si unde as putea sa ma simt mai normal decat intre ciudati? Doar acolo pot fi cat de cat o ancora in normalitate. Sau, mai bine sa spunem ca ador lucrurile interesante. Asta ca sa nu mai sune asa de ciudat. Ador personalitatile interesante. Ador reactiile interesante. Sunt atatea de invatat. Oricum, ce e ciudat poate fi chiar bun si nu neeaparat rau. Ar fi destule de invatat de la ceva anormal chiar si pentru un "normal". Destul de stimulant sa le analizezi fiecare gest, fiecare reactie. E de-a dreptul placut. De aceea incerc sa ma inconjor de oameni un pic mai ciudati. Pana si ce mai buni prieteni ai mei sunt ciudati in ochii altora. Dar pana la urma nu parerea lor conteaza. Atat timp cat eu ma simt bine intre ei pot sa-si tina parererile pentru ei. Datorita multora dintre ei sunt ceea ce sunt. Am invata multe de la ei. Si cred ca si ei au invatat de la mine cate ceva. Oricat de ciudati ar fi, daca nu aveau un efect pozitiv asupra mea, nu rezistau prea mult in preajma mea. Oricat de ciudata ar fi o persoana, poate fi extrem de interesanta. Chiar daca esti cat de cat normal poti fi considerat ciudat intr-o lumea asa de "normala" precum cea de astazi. Dar pana la urma ce este rau in a fi deosebit? Ce poate fi rau in a incalca anumite reguli daca aceastea nu ii afecteaza pe cei din jurul tau? Ce poate fi rau in a fi creativ?
joi, 4 noiembrie 2010
Prea multe variabile...
Sunt om, si, ca orice om, imi doresc pentru mine tot ceea ce este mai bun. Atunci cand imi este rau, imi doresc sa-mi fie bine. Atunci cand imi este bine, imi doresc sa-mi fie si mai bine. Sunt un egoist. Fiecare decizie pe care o iau, o iau doar cu speranta ca ceva in nefericitul timp petrecut pe aici numit "viata mea" se poate schimba. Presupun ca asta facem cu totii. Sunt sigur ca noi toti ne dorim o stare de fericire continua. O stare numai de bine. Dar, ca sa ne fie bine, trebuie sa luam acele mici sau mari decizii, unele mai importante, altele mai putin importante. Niste decizii de care depinde fericirea noastra pe termen scurt sau lung. Niste decizii de care poate depinde chiar viitorul, si nu numai fericirea. Si atunci ce faci? Sa faci tot posibilul ca tie sa-ti fie macar un pic mai bine, indiferent de consecintele asupra celorlalti? Sau daca nici macar pe acestia nu ii afecteaza? Si totusi, e posibil ca decizia pe care o iei sa nu fie cea mai buna pentru tine. Si ca viata sa fie si mai sumbra, sa ii afecteze si pe cei din jurul tau. Sa te gasesti singur in fata consecintelor propriilor decizii. Atunci incepe adevaratul chin. Ce se mai poate face ca totul sa fie frumos? De cele mai multe ori nimic. Poate doar sa analizezi variabile intregi inainte de a lua o decizie. Si, de cele mai multe ori, dupa analiza tuturor variabilelor, lucrurile nu merg conform calculelor. Atunci incepe chinul. Te gandesti, analizezi unde ai gresit, si iti dai seama ca esti doar un ghinionist. Ai ales din multe rele, raul cel mai rau. Atunci ajungi la concluzia ca lucrurile in Univers nu merg asa cum ar trebui sa mearga. Nu exista legi, doar ghinionisti si norocosi. Din ce in ce mai putini norocosi, si din ce in ce mai mult ghinionisti. Iti este teama sa risti, sa iei o decizie. Ceri sfaturi, de cele mai multe ori persoanelor care habar nu au ce este mai bune pentru tine. Si totusi le ceri. De ce, nici tu nu stii. Dar le ceri. Si te astepti sa aiba si un efect favorabil asupra ta deciziile luate la sfatul altora. dar cel mai frumos si bun lucru pa care il poti face este sa alegi bine. Efectul deciziei tale sa fie pe masura asteptarilor. Sa fi atat de norocos ca fiecare decizie a ta sa te faca fericit. Prea multe variabile.....
miercuri, 27 octombrie 2010
Oameni ca noi, oameni ca voi, oameni ca ei ....
Ne trebuie valoare, dar nu valoarea despre care canta Guta. Ne trebuie cultura, ne trebuiesc gusturi. Cel mai important, ne trebuie bun simt, pentru ca acesta lipseste cu desavarsire. Ne trebuie respect. Ne trebuie credinta. Credinta in noi. Credinta in oameni. Credinta in Dumnezeu. Societatea noastra nu ne spune asemenea lucruri: cat esti tanar culca-te cu cat mai multe persoane, viata e scurta. Daca vrei sa ajungi undeva, respecta regulile jocului. Incalca regulile, prostule. Daca le incalci, te bagam la racoare. Daca nu le incalci, mori de foame. Daca ai murit de foame, ai fost prost. Preacurveste, esti stricat. Daca nu faci sex, esti fraier. Acritura. Distreaza-te. Nu te distra, munceste din greu. Economiseste. Nu economisi, simte-te bine. Dacă vrei sa scapi din asta, invata. Nu poţi sa inveti, inainte trebuie sa faci rost de bani. Esti iresponsabil: ai inceput sa lucrezi prea devreme. Cere ajutor: esti un parazit. Nu cere ajutor: nu poti trai de pe urma mijloacelor tale. Emigreaza: esti un vagabond. Nu emigra: esti un esec. Strangi punga: esti materialist, egoist, avar. Ii ajuti pe altii: irosesti banii familiei. Ce societate bolnava. Fara valori. Fara respect. Fara ceva util, frumos sau folositor. Pentru ce respect?!?! Nesimtirea ne ajuta. Este mai utila in societatea noastra. De ce ? Pentru ca noi vrem sa traim intr-o astfel de societate. Voi, vechile generatii, a-ti cladit-o pe nesimtire, pe lipsa de respect. Noi pastram temelia, pentru ca asa am invatat la randul nostru. Generatii din ce in ce mai lipsite de valori. Si totusi, noi vrem respect, dar in acelasi timp nu oferim respect. Cum pot sa te respect odata ce nu ma respecti? Sau viceversa? Haos total. Societate aparent functionala. Totul pus la cale pas cu pas. De cine ? De noi, de voi, de ei. Si astfel, adevaratii oameni dispar in uitare. Ii privim ca pe niste dinozauri, cum sunt amenintati cu extinctia. Si asa raman decat ce care traiesc intr-o societate aparte, plina de nesimtire, de prost gust, lispita de valoare, de modele, de bunsimt. Raman decat trecatorii "pe aici", decat oamenii ca noi, oamenii ca voi, oamenii ca ei ....
duminică, 24 octombrie 2010
Decalog ......
Cautand prin carti esenta vietii, a absurdului, a existentei insasi am descoperit un nou Decalog. Unul pe care l-am si adoptat. Este unul referitor la continua asteptare de care ne lovim in viata. Aceasta multumita unei carti. Unei carti pe care o tot citesc. Unde carti de care m-am indragostit. Unei carti care m-a ajutat sa descopar anumite aspecte ale vietii. Unei carti care, de fiecare data cand o recitesc, este, desi suna suprinzator, diferita. In ea am gasit acest Decalog, un Decalog care suna cam asa :
Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.
joi, 14 octombrie 2010
O pauza ...
A fost o pauza cam lunga pana sa imi doresc sa scriu din nou. A fost o pauza in care am largit orizonturile cautarilor mele din setea de cunoastere. O pauza care m-a facut sa imi pun din ce in ce mai multe intrebari. O pauza in care desi mi-am pus intrebari nu le-am gasit raspunsurile. O pauza in care m-au obsedat prea multe lucruri. O pauza in care am invatat o multime de lucruri noi. O pauza in care am constatat ca odata ce inveti lucruri noi, sunt mai multe lucruri de invatat decat inainte. O pauza in care am aflat ca avem timp pentru toate. O pauza in care am invatat ca numai atunci cand ai curajul de a fi considerat prost de ceilalti esti capabil sa traiesti si sa iubesti cu adevarat. O pauza in care am invatat multe de la multi. O pauza in care am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de oameni care nici macar nu te cunosc. O pauza in care am invatat ca este prea greu sa iti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerea. O pauza in care am invatat ca trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale. O pauza in care am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit. O pauza in care am observat cat sunt de calator prin viata. O pauza in care am inceput tot felul de lucruri fara a le termina insa. O pauza intr-o continua asteptare. O pauza in care am tot asteptat. Am asteptat orice, am asteptat oricat. O pauza in care am observat ca din rau nu se poate merge decat in mai rau. O pauza in care am realizat ca nu pot crede aproape in nimic, poate decat in iubire si in mizantropie. O pauza in care mi-am dat seama ca oricat mi-as dori nu pot decat sa incerc sa obtin ceea ce vreau si ca nimeni nu imi poate garanta ca voi obtine vreodata macar o mica parte din acel mare pachet de dorinte. O pauza in care mi-a dorit ceva mai bun, si in care nu am obtinut. O pauza in care am incercat sa vad numai ce e bun si am esuat. O pauza in care am incercat sa ma schimb si nu cred ca am reusit. Oare chiar totul sa fie un esec ?
vineri, 23 iulie 2010
Nu avem curajul sa fim patrioti....
Observ cum usor usor, noi romanii, ca popor dornic de a nu repeta greselile strabunilor ne indreptam spre fatalitate. O lume mult prea talamba si o dreptate mult prea stramba, asta referindu-ma strict la tarisoara asta neinsemnata si la indivizii care o tranziteaza o perioada importanta a vietii sau cel putin isi fac veacul in "dansa". Privim pasivi cum totul se face praf usor usor in jurul nostru. Dar in aceasta mica tarisoara bananiera, din lumea a treia, praful nu este decat o etapa intermediara. Cu fiecare zi care se scurge, cu fiecare clipa in care cate un cetatean sa incapataneaza sa se agate cu dintii de viata desi unii, si aici ma refer in special la statul roman, il vor mort, observ ca intodeauna se poate mai rau. Praful este nimic in comparatie cu ceea ce poate urma. Astazi mai rau ca ieri, maine mai rau ca azi si tot asa. Ce ar mai fi praful pentru noi acum cand suntem pe punctul de a trece de aceasta etapa? Probabil doar amintirea unor vremuri mai bune decat cele ce vor urma. Uite asa , fie mai lent, fie mai brusc suntem trasi la sol, incatusati, obstructionati. Suntem manipulati, dezbinati, controlati de institutii care ar trebui sa ne vrea binele. Cu totii suntem revoltati si totusi suferim in tacere. Nu avem curajul sa spunem nu incompetentie. Nu avem curajul sa spunem nu nesimtirii. In definitiv nu avem curajul sa fim patrioti. In foarte putini dintre noi sa mai ragaseste o mica urma de patriotism, dar care dispare incetul cu incetul. Putini dintre noi isi iubesc cu adevarat tara. Si daca dragoste de tara nu e, nimic nu e in aceea tara. Un popor gol pe dinauntru, o stafie a celor ce au fost candva pe aici, o umbra a trecutului candva maret, o imagine stearsa a personalitatilor care s-au staduit candva sa aduca tara aceasta pe plan mondial, a celor care si-au dat viata pentru idealul de tara, pentru care patriotismul reprezenta dragostea suprema. Desi este greu sa o recunoastem, suntem o dezamagire pentru ei. Ar trebui sa incercam sa luam atitudine....
duminică, 11 iulie 2010
In cautare de modele...
Omul si firea sa critica sunt ceva inseparabil. Cu totii criticam atunci cand ceva nu ne place, atunci cand ceva nu corespunde cu conceptul nostru de estetic, atunci cand ceva nu corespunde cu modul nostru de a percepe lucrurile care ne inconjoara. Toata lumea critica. Criticam politicieni, criticam muzica, criticam literatura, criticam arta, criticam orice. Multi dintre noi nici macar nu stim ce criticam, dar o facem. Aparent suntem experti in toate domeniile, cand de fapt, de cele mai multe ori, nu detinem nici macar minimul de cunostinte necesare despre ceea ce criticam. Partea urata a lucrurilor este aceea ca apar din ce in ce mai multi critici si din ce in ce mai putine modele. Iar noi, oamenii, si in special copiii, avem mai multa nevoie de modele de urmat decat de critici. Criticii de duzina de astazi nu pot fi modelele de care avem atata nevoie. Ma regasesc si eu printre cei ce cauta un model demn de urmat. Dar unde sa il caut? In cine sa vad o personalitate demna de urmat? Cine are un sistem de valori care sa ma determine sa-l iau drept model? Sunt intr-o continua cautare. Dar pana gasesc persoana respectiva mi-am ales un altfel de model. Unul mai ciudat, dar destul de bun. Un individ nepoliticos, arogant, cinic, mizantrop, un om dificil si controversat, care nu are incredere in nimeni, dar obsedat in a face intodeauna "ceea ce este bine ". Pana la urma, de cele mai multe ori, scopul scuza mijloacele. Sau nu. Dar ce mai conteaza, am un model temporar, si totusi, sunt intr-o cautare de modele. Pana gasesc altul, desi nu sunt prea increzator, il urmez p acesta. Tu ti-ai gasit deja un model? Sau esti in aceeasi continua cautare ca si mine?
sâmbătă, 10 iulie 2010
Manipularea nu exista....
Fiecare rand citit intr-un ziar, fiecare film vazut, fiecare reclama intalnita pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societatii civile ne afunda tot mai mult intr-o lume a multiplelor optiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorata pur si simplu din mintea noastra. Omul este victima propagandei, victima sigura a manipularii din partea organizatiilor politice, dar si a celor comerciale sau de media. Omul modern este masurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic si este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeşte opinie publica. Stim ca orice demers public al unui lider este analizat din perspectiva aportului sau deficitului de imagine pe care-l va genera. Stim ca orice personalitate politica a momentului este profund interesata de modul în care este perceput de opinia publica si, indiferent daca omul in cauza este dictator sau lider ales democratic, incearca sa imbunatateasca aceasta perceptie pentru a-si putea indeplini cat mai bine misiunea executiva. Ce se pare ca nu stim, sau daca stim nu luam in seama, este ca simultan cu primele forme ale statului s-a construit si sistemul prin care liderul si structura din jurul sau genereaza supunerea multimii, iar principala parghie a acestui fenomen, fara de care omenirea nu ar fi existat in forma actuala, este manipularea prin comunicare. Am trait cu iluzia, probabil confortabila, a victoriei spiritului asupra sistemului, a ideii asupra cenzurii, a individului asupra birocratiei. Victoria a venit, insa in general foarte tarziu pentru acel spirit, acea idee şi mai ales acel individ, si nu a servit decat la progresul sistemului, la triumful birocratiei, la perpetuarea cenzurii. Dupa atatia ani de organizare sociala nu traim intr-o lume fara manipulare si nici intr-o societate fara cenzura. Modernizarea individului a dus implicit la modernizarea metodelor de manipulare aplicate lui, astfel incât raportul dintre el si sistem sa ramana, de fapt, mereu acelasi. Manipularea nu are pionieri, ci doar un sir lung de practicanti care au dezvoltat in tacere si discretie singura metoda prin care indivizii au putut fi pusi laolalta intr-o constructie sociala si apoi au putut fi tinuti acolo. Si totusi, manipularea nu exista.
vineri, 9 iulie 2010
Sa privim lumea din exterior...
Cat de interesant poate fi sa privesti o discutie din exterior atunci cand reusesti sa te detasezi complet de subiectul dezbatut. Atunci cand privesti oamenii ca pe niste mici cobai care se bat pe bucatica de branza aruncata de un cercetator dornic de noi descoperiri. Si asa incepi incetul cu incetul sa le analizezi comportamentul, sa le analizezi reactiile. Incepi sa fi atent la detalii, pentru ca ele fac diferenta, pentru ca ele conteaza. Incepi sa le studiezi minutios gesturile, sa le descoperi personalitatile. Diferite tipuri umane in plina contradictie, in plin razboi. Argumentele sunt deja irelevante. Acum pentru tine ca observator conteaza doar cine va reusi sa castige bucatica de branza. Cine isi va demonstreaza superioritatea. Conteaza ce poti invata din actiunile lor care sfideaza de multe ori logica umana. Ai in fata conditia umana intr-o situatie de competitie. Incepi sa inveti de la fiecare lucruri noi. Caracterul individual incepe sa se imprime in structura ta interioara, in personalitatea ta. Si asa, incetul cu incetul incepi sa te conturezi, sa prinzi culoare in functie de actiunile celor din jur. Incepi sa te formezi ca individ, ca om. Incepi sa cunosti oamenii cu adevarat. Ce poate fi mai interesant decat sa poti studia detaliile din exterior? Partea si mai interesanta este aceea ca in timp ce tu analizezi comportamentele unora, altii pot analiza comportamentul tau. Si uite asa, rand pe rand, privim lumea fie din exterior, fie din interior. Cu totii suntem fie cobai fie cercetatori cel putin o data in viata. Acum depinde doar de noi cum alegem sa privim lumea, cum alegem sa analizam detaliile. Totul depinde de noi ....
miercuri, 7 iulie 2010
Unde sunt calatorii din viitor ?
Intoarcerea in timp este imposibila pentru ca violeaza o regula fundamentala a omenirii si anume aparitia cauzei inaintea efectului. In scurtele noastre vieti cu totii vedem cum imposibilul este transformat in fapte concrete de foarte multe ori. Si astfel devenim convinsi ca totul se poate realiza. Deci, calatoria in timp de ce nu ar fi posibila ? De ce sa nu reusim sa stapanim cheia nemuririi? Timpul este una dintre dimensiunile din Univers, diferita de dimensiunile spatiale prin faptul ca ordoneaza evenimentele intr-o succesiune ireversibila. Daca aceasta succesiune ar fi reversibila? Daca timpul s-ar putea defini ca prezentul in trecut sau ca trecutul in viitor? Daca legatura cauza-efect nu e de fapt asa cum noi, oamenii, o vedem? Daca conditia umana ne indruma gresit in intelegerea calatoriei in timp? Daca de fapt timpul nu exista? Daca de fapt trecutul, prezentul si viitorul sunt de fapt acelasi lucru? Si daca totusi o sa reusim sa devenim calatori in timp, ce s-ar intampla cu omenirea? Am reusi sa tinem asemenea putere sub control? Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri. Candva, probabil o sa reusim sa calatorim in timp, o sa reusim sa schimbam istoria, o sa reusim sa schimbam cursul omenirii, o sa intalnim calatorii din viitor. Imposibilul nu este o limita. Este foarte probabil sa reusim intr-un final sa rupem legatura timp-spatiu si asa poate sa devenim calatori in timp. O sa reusim intr-un final sa supunem atata energie incat sa reusim acest lucru. Pana atunci insa, daca vom reusi, unde sunt calatorii din viitor?
miercuri, 30 iunie 2010
Dupa noapte o noua zi.....
Partea cea mai frumoasa a unei nopti nedormite este gandul la ce ai putea sa faci in viitorul apropiat. Si uite asa incepem sa ne facem planuri. Acestea sunt planurile pe care cu totii vrem sa le finalizam cu bine. Si mai frumos este cand stai o noapte intrega nedormit si sa visezi cu ochii deschisi inainte unui examen important. Si cand oboseala incepe sa isi spuna cuvantul, incepem sa visam cu ochii aproape inchisi. Sau cu ei mai mult deschisi. Cu totii visam cu ochii deschisi si desi uneori pare imposibil sa reusim, speram din tot sufletul sa reusim sa ne transpunem visul in realitate. Dar daca ne dorim putem reusi. "Imposibilul" nu este niciodata cu adevarat imposibil. Daca nu reusesti sa iti implinesti un vis inseamna ca nu te-ai straduit indeajuns de mult, inseamna ca nu tu-ai dorit indeajuns de mult, inseamna ca nu ai muncit indeajuns de mult pentru a obtine ceea ce iti doresti. Sau cel putin asta credeam inainte de rasarit. Noapte ne face pe toti visatori. Dimineata ucide incetul cu incetul fiecare vis. Cand observi ca visul tau depinde de fiecare lucru pe care il faci, cand deja esti prea plictisit sa mai incerci sa obtii ceva, prea obosit, cand iti dispare cheful, si culmea, mai apare si examenul ala la care te-ai gandit toata noaptea, examen de care depinde intreg visul tau, abia atunci iti dai seama cat de departe este cu adevarat visul tau de realitate. Partea si mai frumoasa este sa sti ca nu sti prea mult pentru acel examen, ca nu ai invatat indeajuns, ca nu ai "irosit" destul timp cu materie "inutila". Si atunci chiar iti primesti o palma de la realitate. Intri in panica. Incepi sa fi din ce in ce mai speriat. Dar pana la urma toate trec. Fie ca se va sfarsi bine, fie ca se va sfarsi rau, important este sa visam indeajuns de mult si sa incercam sa ne indeplinim fiecare vis...
luni, 28 iunie 2010
Bacu' la romana...
Spre marea mea suprindere profesorii nu sunt "aia" care iau atitudine, "aia" care sunt destul de intelepti sa poata lovi macar cu ironie in "Calaii" tari. Macar un gram de ironie. Macar un zambet ironic in fata nesimtirii clasei politice. Nimic. Profesorii chiar nu pot fi ironici. Asteptam cu gura pana la urechi un comentariu despre "Alexandru Lapusneanul". Asteptam profesorii sa apara pe la diferite posturi de televiziune sa atribuie fiecarui guvernant rolul sau in istorie. Ma gandeam ca or sa transpuna si ei nuvela in realitate. Doar observam cu totii ca Boc are toate trasaturile lui Motoc, slugarnic si in permanenta dorind sa intre in gratiile stapanului pe care il flateaza si il linguseste. Basescu ar fi intruchiparea vie a lui insusi Alexandru Lapusneanul, reprezentand chiar conducatorul tiranic, crud, care va face piramida din capetele bugetarilor si pensionarilor. In straturile superioare ale piramidei vor sfarsi capetele opozitie, care vrea sa darame guvernul Boc X. Urmeaza in viitorul apropiat ca Domnita Ruxandra, intruchipata de Stolo sa-l otraveasca pe Base cel tiranic si sa scape tara de nenorociri. Dar se pare ca visele mele raman doar la stadiul de vise. Subiectul era de fapt un basm in care binele triumfa intodeauna. Locul asta sigur nu se afla in Romania. Guvernul Boc X distruge tara iar restul populatiei se uita la tot felul de emisiuni in care diferiti oameni "cu scaun la cap" ne povestesc diverse lucruri despre viitorul roz ce ne asteapta. Asta categoric arata a victorie. Dar victoria cui asupra cui ?
vineri, 25 iunie 2010
Apel la cultura...
Ma uit in jur si conturez un zambet ironic. Zambesc si uneori chiar rad ironic cand observ cum cea mai profunda expresie a creativitatii umane, arta, se stinge. Cum insasi cultura moare. Obsev cum usor usor se zbate sa supravietuiasca. Observ cum fiecare dintre noi o ucide incetul cu incetul. Are parte de o moarte chinuitoare si lunga. Privesc cum o lasam sa moara in dizgratie. O lasam sa moara altaturi de imaginile personalitatilor marcante care au sustinut-o. Daca ar fi sa definim cultura, aceasta isi pierde tot misterul. Ea este vazuta ca seria de caracteristici distincte a unei societati sau grupa sociala in termeni spirituali, materiali, intelectuali sau emotionali. Isi are radacinile in capacitatea universal umana de a clasifica experientele, de a le codifica si de a comunica simbolic toate acestea fiind posibile numai prin arta. Dar, acum fiecare dintre noi vede in cultura ceea ce vrea. Arta este cel mai de pret lucru al culturii. Ea este piarta de temelie. Ne definim ca oameni prin arta, ne recreem si evoluam. Arta este refugiul de care avem nevoie. La arta si implicit la cultura apelam cand vrem sa devenim imnui la tot ceea ce nu este estetic, la tot ceea ce nu este menit sa ne ajute sa evoluam, la tot ceea ce nu ne recreeaza. De aceea este necesar sa facem din cand in cand un apel la frumos, la estetic. Un apel la cultura...
joi, 24 iunie 2010
Iti este frica?
Iubirea si frica sunt sigurele sentimente cu adevarat pure. Celelalte sunt doar o combinatie intre acestea doua. Tot ce percepem, toate reactiile noastre, tot ceea ce simtim, vine fie din frica fie din iubire. Trebuie sa nu ne mai teme. Dar oare de ce ne este frica? Mare noastra frica este de viata, de faptul ca se va ajunge la Sfarsit, la Moarte insasi. Trebuie sa intelegem ce este Moartea ca sa intelegem in definitiv ce este cu adevarat viata. Frica se bazeaza pe ideea ca avem nevoie de ceva. Si cu totii ne dorim ceva, avem nevoie de ceva. Avem nevoie de bani, avem nevoie de putere, avem nevoie de sanatate, avem nevoie sa stim ca maine va fi bine si multe altele. Dar cea mai importanta frica este legata de relatii, in special de cele de dragoste. Frica ca nimeni nu te iubeste, ca daca cineva te va iubi vei pierde dragostea persoanei respective. Sunt temeri care ne obosesc, care ne indeparteaza de evolutia spirituala. Cand ceva ne trebuie si nu gasim in noi incepem sa ne temem. O persoana careia nu ii trebuie nimic, nu se teme de nimic. Frica nu este reala. Tu o inventezi, conturezi, o faci reala. Daca reusesti sa treci peste frica iti vei creea o energei care o va dobora, care o va vindeca. Daca iti traiesi viata asa cum trebuie, o umpli cu aspiratii si senzatii, in curand nu vei avea de ce sa te mai temi. Numai asa viata devine marea bucurie care ar trebui de fapt sa fie.
miercuri, 23 iunie 2010
Exercitiu pentru fericire
Incerc sa fiu fericit... Interesant este ca de cele mai multe ori reusesc. Zambesc, trec peste probleme, vad doar partea buna a lucrurilor. Sunt un optimist incurabil. Fiecare problema este o experienta de viata. Invat din toate. Zambesc cand cineva ma uraste, zambesc cand cineva ma iubeste. Zambesc cand trecatorul ma ignora, zambesc cand trecatorul ma saluta. Ii zambesc mamei, ii zambesc iubitei, ii zambesc omului de pe strada pe care il vad grabit. Imi zambesc mie de fiecare data cand ma uit in oglinda. Zambesc tuturor de parca nimic nu merge vreodata rau. Zambetul este primul pas spre fericire. Desi un cliseu, este posibil sa resusim sa fim fericiti. Cel putin zambind impunem o stare de relaxare celor din jurul nostru si implicit noua insine. Zambind putem exersa fericirea. Observ ca zambind cateva minute pe zi sunt mai fericit. Ma simt cu un pas mai aproape de fericire. Tu de ce nu incerci? Incearca sa-ti zambesti tie, incearca sa le zambesti parintilor, incearca sa zambesti cui vrei tu, numai incearca. Impune-ti propria stare de spirit. Doar tu iti controlezi propria existenta. Doar tu iti controlezi trairile interioare. De fapt, numai tu iti controlezi fericirea. Incearca sa zambesti. Doreste-ti sa fi fericit. Exerseaza-ti fericirea.
luni, 21 iunie 2010
Evoluezi sau involuezi ?
Stagnarea in cadrul evolutiei interioare nu intra in discutie. Fiecare dintre noi este intr-un permanent proces de evolutie sau involutie interioara. Evolutia sau involutia spirituala isi spun cuvantul si astfel intelegem repede ca existenta pe Pamant, avand si corp fizic, ne permite sa ne transformam pentru a evolua mai usor in existenta astrala. Revelarea esentei noastre ultime , Sinele Suprem , scanteia divina din noi, este cheia evolutiei catre perfectiune. Aceasta directie, meditatia “Cine sunt eu?”, de revelare a Sinelui si raportarea la Sine in mijlocul vietii este instrumentul principal. Aceasta este o capacitate ce se obtine prin antrenament, fiind o practica esentiala pentru obtinerea unui stadiu evolutiv. Nu putem evolua decat prin iubire. Fiecare din noi avem la indemana propriiile mijloace pentru evolutie. Folosirea acestora depinde de constiinta spirituala a fiecaruia. Trebuie sa fim cu adevarat buni pentru a evolua, iar orice urma de rautate, trebuie lasata in uitare pentru a nu involua. Suntem umani, deci supusi greselilor. Intodeauna momentele de evolutie vor alterna cu momentele de involutie. Depinde doar de noi daca dorim sa evoluam sau sa involuam. Depinde doar de vointa noastra, de aspiratiile noastre, de dorintele noastre. Daca ne dorim indeajuns de mult vom reusi.
duminică, 20 iunie 2010
Ai grija ce iti doresti! S-ar putea indeplini!
vineri, 18 iunie 2010
Energie si Lumina
joi, 17 iunie 2010
Umani sau duali?
Stapanul sau sclavul, frumosul sau uratul, prostul sau desteptul, nervosul sau ghinionistul, între doua certitudini, nastere şi moarte, intotdeauna in dualitate, neputand reprezenta vreuna din extreme. In stare sa renuntam la multe idealuri, pregatiti sa luptam pentru altele, dar undeva in suflet, pastram neclintita aspiratia spre fericire. Ne mintim ca suntem buni, ca ne aflam pe calea cea dreapta, chiar daca nu stim care este aceea. A fi de o singura parte este poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra , o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul între doua certitudini. Intodeauna vom schimba taberele, vom fi indecisi, nehotarati, inapti in a ne desprinde de conditia umana care ne supune unor astfel de alegeri. Nu putem sa nu fim duali. Insasi a fi uman presupune acest lucru. Insusi Universul ne vrea asa. Tocmai Forta Creatoare doreste sa fim fiinte duale, iar dualitatea aceasta lasa o importanta amprenta asupra caracterului individului. Ea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai, ea ne face sa luam decizia corecta, sau sa gresim in a lua decizii. Datorita ei purtam mastile de lut pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei cel de ieri, nu seamana deloc cu cel de azi si nu va semana cu cel de
miercuri, 16 iunie 2010
Test de credinta ?!?!
Dupa principiul existentei unui bine absolut, al unui echilibru universal intre bine si rau, apare firesc si intrebarea: exista sau nu Dumnezeu? Daca da, cum arata Acesta? Ce este El? Cum unelteste El la raspandirea binelui in Univers? Cum diferentiaza binele de rau ? Si foarte multe astfel de intrebari. Este greu sa crezi ca binele si raul nu exista, insa granita dintre acestea este foarte subtire, intr-o continua transformare. Este greu sa negi existenta raului, odata ce crezi in bine. Astfel, este absolut necesara existenta unei puteri divine care sa vegheze asupra echilibrului. O putere universala, superioara care sa incline balanta, care sa aiba grija ca noi, oamenii sa nu ajunge victimele colaterale ale Haosului universal. Desi Universul functioneaza dupa legi abstracte, neintelese omului, trebuie sa exista cineva care sa vegheze respectarea lor. Astfel fiecare din noi avem un Dumnezeu individual in care credem, care are multe lucrui in comun cu Dumnezeul Universal. Prefer sa nu vad in Dumnezeu fiinta superioara mie care ma poate strivi in orice clipa. In strania incercarea de a imbina credinta cu stiinta incerc sa mi-L imaginez pe Dumnezeu ca fiind energia suprema, forta care tie fiecare componenta a unui atom impreuna, dragostea eterna, pura, aceea energie care ne face sa fim ceea ce suntem, asupra careia avem control, si care are control asupra noastra, energia vitala, nemasurabila, omniprezenta in fiecare obiect, fiecare fiinta. El este echilibrul din Haos si fiecare din noi credem intr-un fel sau altul in El.
marți, 15 iunie 2010
Sclav sau stapan ?
vineri, 11 iunie 2010
Iubesti? Daca da, mai ai o sansa!
Depasirea limitelor, depasirea insasi conditie sale, apropierea de Marile Enigme definesc probabil cel mai bine aspiratia umana. Suntem nevoiti sa acceptam ca nu numai lumea exterioara este guvernata de mister, ci si lumea interioara. Erosul si Thanatosul surprind cele mai ascunse dorintele ale sufletului, obsesii, emotii, nelinisti, pasiuni. Dragostea vine ca o transcendere esentiala prin depasirea izolarii individului in Univers. Ea ne scoate de sub tirania Marilor Structuri. Astfel, ajunsi in Eros, nici Timpul si nici Sfarsitul nu ne poate ajunge. Dragostea reprezinta carapacea, armura care ne protejeaza uneori extrem de eficient. Ea reprezinta plasa de siguranta care ne face sa credem ca totul are un rost,un sens, o directie. Prin ea redimensionam lumea. Intre dragoste si moarte nu exista opozitie, ci mai de graba conditionare. Iubirea face ca sentimentul de neputinta in fata ireversibilitatii temporale sa dispara momentan, ca aceasta neputinta sa nu ne mai tina captivi, sa ne simtim liberi. Ea reprezinta o speranta de eliberare, influenta sa neputandu-se reduce la uman si putand fi extinsa pana in planul universal, transformand Haosul in Cosmos, oferind lumii armonie si generand viata. Iubirea reprezinta o forma a implinirii spirituale. Este singura care reuseste sa ne faca cu adevarat nemuritori. Nu stiu cati din noi au simtit vreodata ca timpul s-a oprit macar pentru o clipa. O clipa, in atemporalitate, sau un infintit in timp. Ceva ce numai traind cu adevarat iubirea puteam reusi. Incercati sa iubiti cu adevarat si veti constata ca timpul de dilata, viata este mai frumoasa, mai colorata, mai vesela, iar teama de sfarsit nu va mai exista.