Oameni ca noi, oameni ca voi, oameni ca ei ....

Ne trebuie valoare, dar nu valoarea despre care canta Guta. Ne trebuie cultura, ne trebuiesc gusturi. Cel mai important, ne trebuie bun simt, pentru ca acesta lipseste cu desavarsire. Ne trebuie respect. Ne trebuie credinta. Credinta in noi. Credinta in oameni. Credinta in Dumnezeu. Societatea noastra nu ne spune asemenea lucruri: cat esti tanar culca-te cu cat mai multe persoane, viata e scurta. Daca vrei sa ajungi undeva, respecta regulile jocului. Incalca regulile, prostule. Daca le incalci, te bagam la racoare. Daca nu le incalci, mori de foame. Daca ai murit de foame, ai fost prost. Preacurveste, esti stricat. Daca nu faci sex, esti fraier. Acritura. Distreaza-te. Nu te distra, munceste din greu. Economiseste. Nu economisi, simte-te bine. Dacă vrei sa scapi din asta, invata. Nu poţi sa inveti, inainte trebuie sa faci rost de bani. Esti iresponsabil: ai inceput sa lucrezi prea devreme. Cere ajutor: esti un parazit. Nu cere ajutor: nu poti trai de pe urma mijloacelor tale. Emigreaza: esti un vagabond. Nu emigra: esti un esec. Strangi punga: esti materialist, egoist, avar. Ii ajuti pe altii: irosesti banii familiei. Ce societate bolnava. Fara valori. Fara respect. Fara ceva util, frumos sau folositor. Pentru ce respect?!?! Nesimtirea ne ajuta. Este mai utila in societatea noastra. De ce ? Pentru ca noi vrem sa traim intr-o astfel de societate. Voi, vechile generatii, a-ti cladit-o pe nesimtire, pe lipsa de respect. Noi pastram temelia, pentru ca asa am invatat la randul nostru. Generatii din ce in ce mai lipsite de valori. Si totusi, noi vrem respect, dar in acelasi timp nu oferim respect. Cum pot sa te respect odata ce nu ma respecti? Sau viceversa? Haos total. Societate aparent functionala. Totul pus la cale pas cu pas. De cine ? De noi, de voi, de ei. Si astfel, adevaratii oameni dispar in uitare. Ii privim ca pe niste dinozauri, cum sunt amenintati cu extinctia. Si asa raman decat ce care traiesc intr-o societate aparte, plina de nesimtire, de prost gust, lispita de valoare, de modele, de bunsimt. Raman decat trecatorii "pe aici", decat oamenii ca noi, oamenii ca voi, oamenii ca ei ....

Decalog ......

Cautand prin carti esenta vietii, a absurdului, a existentei insasi am descoperit un nou Decalog. Unul pe care l-am si adoptat. Este unul referitor la continua asteptare de care ne lovim in viata. Aceasta multumita unei carti. Unei carti pe care o tot citesc. Unde carti de care m-am indragostit. Unei carti care m-a ajutat sa descopar anumite aspecte ale vietii. Unei carti care, de fiecare data cand o recitesc, este, desi suna suprinzator, diferita. In ea am gasit acest Decalog, un Decalog care suna cam asa :

Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul în care traim.
A saptea porunca: Nu pune în aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

O pauza ...

A fost o pauza cam lunga pana sa imi doresc sa scriu din nou. A fost o pauza in care am largit orizonturile cautarilor mele din setea de cunoastere. O pauza care m-a facut sa imi pun din ce in ce mai multe intrebari. O pauza in care desi mi-am pus intrebari nu le-am gasit raspunsurile. O pauza in care m-au obsedat prea multe lucruri. O pauza in care am invatat o multime de lucruri noi. O pauza in care am constatat ca odata ce inveti lucruri noi, sunt mai multe lucruri de invatat decat inainte. O pauza in care am aflat ca avem timp pentru toate. O pauza in care am invatat ca numai atunci cand ai curajul de a fi considerat prost de ceilalti esti capabil sa traiesti si sa iubesti cu adevarat. O pauza in care am invatat multe de la multi. O pauza in care am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de oameni care nici macar nu te cunosc. O pauza in care am invatat ca este prea greu sa iti dai seama unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerea. O pauza in care am invatat ca trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale. O pauza in care am invatat sa iubesc ca sa pot sa fiu iubit. O pauza in care am observat cat sunt de calator prin viata. O pauza in care am inceput tot felul de lucruri fara a le termina insa. O pauza intr-o continua asteptare. O pauza in care am tot asteptat. Am asteptat orice, am asteptat oricat. O pauza in care am observat ca din rau nu se poate merge decat in mai rau. O pauza in care am realizat ca nu pot crede aproape in nimic, poate decat in iubire si in mizantropie. O pauza in care mi-am dat seama ca oricat mi-as dori nu pot decat sa incerc sa obtin ceea ce vreau si ca nimeni nu imi poate garanta ca voi obtine vreodata macar o mica parte din acel mare pachet de dorinte. O pauza in care mi-a dorit ceva mai bun, si in care nu am obtinut. O pauza in care am incercat sa vad numai ce e bun si am esuat. O pauza in care am incercat sa ma schimb si nu cred ca am reusit. Oare chiar totul sa fie un esec ?