Azi, a trecut putin mai repede ca ieri, si totusi nu la fel de repede ca maine. De unde stiu cum va trece maine? Sunt convins ca va trece mult mai repede ca ieri, si putin mai incet decat poimaine. Poimaine in mod normal va trece mai repede ca maine. Si zilele de vor urma din ce in ce mai repede. Nici nu mai stiu ce zi este. O fi azi? Sau poate ieri? Si poate totusi e deja maine. Confuz, nu ? Cel putin eu asa ma simt. Fiecare zi trece lasandu-mi un gust amar in gura. In mod cert nu este de la cafea, fiindca nu consum asa ceva. Tutunul imi displace total, deci ce sa fie? Sa fie gustul amar cu care ma trezesc dimineata cand realizez ca viata mi se scurge printre degete? Sau sa fie gustul neputintei mele de a controla timpul acesta care odata scurs este ca si pierdut? Habar nu am, dar un lucru este cert. Pe zi ce trece, ma simt mai batran. Nu batran fizic, ca doar la nici douazeci de ani pe care ii am sunt tanar de-a binelea, dar ma simt obosit, ramolit psihic. Simt ca am imbatranit subit. Simt ca incep sa nu mai gandesc ca un copil. Ce sa fie oare? Sa fie semne clare ca am trecut de perioada adolescentei si ca ar trebui sa ma comport ca un adult? Sau sunt doar paranoic? Deja simt ca incep sa bat campii. Oricum, in mod cert este ceva suspect la mijloc. Timpul parca nu mai trece cum trecea cand eram copil. Sau acum nu mi-l mai umplu la fel de eficient ca atunci. Iar nu stiu ce sa mai cred. Sa inteleg ca atunci cand eram copil, eram capabil sa controlez scurgerea timpului? Sau doar aveam alta perceptie asupra lui? Si uite asa de la o intrebare am ajuns sa imi pun mai multe intrebari. Marea problema ar fi cu raspunsurile. Cineva trebuie sa detina si raspunsurile. Cine sa fie acel "cineva"? Sa fiu chiar eu si inca sa nu realizez acest lucru? Sau este posibil sa fie cu totul altcineva? Totusi, pe zi ce trece realizez cat de putine lucruri cunosc. Si cu cat cunosc mai mult, realizez ca sunt si mai multe de cunoscut. Realizez ca "noul", "cunoasterea" nu au limita. Nu poti spune nici macar in ultima clipa: "Am cunoscut destul!". De mic stiu ca omul cat traieste invata, pentru ca este dator sa invete, si cand moare, tot nestiutor moare. Poate ca acesta este paradoxul vietii noastre. Sa "stim" si totusi sa "nu stim", sa "cunoastem" cand de fapt "nu cunoastem". Pe zi ce trece simt ca traiesc sub acest paradox. Pe zi ce trece simt ca viata este de fapt o etapa a cunoasterii. Sau poate mai mult decat o etapa, poate chiar o parte a cunoasterii universale. Pe zi ce trece sunt din ce in ce mai convins, ca viata, asa amara cum se simte de cele mai multe ori, este, de fapt, cel mai dulce lucru. Parca deja incep sa simt cum gustul amar se stinge, este usor usor inlocuit de altceva. De ceva mai bun, de ceva divin, de pofta de viata.
e adevarat ca pe zi ce trece imbatranim..fizic,dar psihic cred ca depinde de noi,eu am 19 ani si uneori ma simt k la 5ani...invata sa crezi in idealuri si accepta k indiferent de dorintele si aspiratiile noastre timpul trece,important e k noi sa il percepem cum vrem noi,fara sa ne gandim k va veni acea zi pentru unii mult asteptata,dar pentru altii neasteptata zi...pt mn timpul este un detaliu nesimnificativ din viata mea desi pare atat de important
RăspundețiȘtergerecred ca e mai relevant sa imbatranim invatand ceva, decat sa stagnam si sa fim in permanenta tineri...fiecare etapa a vietii are farmecul ei...din punctul meu de vedere cunoasterea suplineste trecerea timpului....Cat despre moarte....cineva se va naste in locul nostru...si v-a avea posibilitatea sa cunoasca si el aceasta lume...si...aaaaa, da...nu sunt de acord cu faptul ca omul tot nestiutor moare. Daca nu cunoaste cat ar vrea sau ce ar vrea, asta nu inseamna ca a trait degeaba.
RăspundețiȘtergerecateva cuvinte iti pot spune mult mai multe decat o fraza....
RăspundețiȘtergereeu zic doar atat: bine ai venit in lumea celor mari!
eu pot spune doar bine v-am gasit, dar inca nu vreau aici ... vreau sa raman adolescent ...
RăspundețiȘtergereEU am toate raspunsurile. Da, pe cuvant de cercetas! Viata...viata...cum sa va explic...hmm...pff, copii, ca sa fiti fericiti in societatea asta ¨pi¨care noi am creat-o, tre´sa fim fraieri. Idealuri, vise, iubire? Bla, bla, bla!!!Cu cat stii mai putin, cu atat esti mai fericit!Nu credeti in nimic, cause nothing is real!
RăspundețiȘtergereCe Scrici, ai cazut in cazanu cu melancolie ? :))
RăspundețiȘtergerepoate ca cel mai bun al timpului este faptul ca acesta nu poate fi controlat...altfel lumea arfi doare haus.
RăspundețiȘtergerebun venit in lumea celor ce nu vor sa fie oameni mari.:)
#####
RăspundețiȘtergereDin multe puncte de vedere sunt de acord cu tine...d emulte ori mi s-a intamplat sa imi pun aceleasi intrebari...acum,de ceva timp...exersez trecerea prin timp fara s ama mai gandesc...e simplu si eficient...suna copilareste,dar macar asa mai raman putin copil:)
RăspundețiȘtergerematematic vorbind imi pare a fi graficul unei functii acest post .. precum cosinus... o oarecare decadere a moralului asociata cu o stare de confuzie si care cresc simultan odata cu venirea intrebarilor terminandu-se in momentul in care iti raspunzi singur ( confuzia devenind convingere).. imi place cum incepe si cum se termina .. ma refer la primul cuvant si ultimele trei :) asa ar trebuii sa vezi fiecare zi!!
RăspundețiȘtergereWe Came As Romans – To Move On Is To Grow
RăspundețiȘtergere