luni, 10 ianuarie 2011

Pe zi ce trece ...



Azi, a trecut putin mai repede ca ieri, si totusi nu la fel de repede ca maine. De unde stiu cum va trece maine? Sunt convins ca va trece mult mai repede ca ieri, si putin mai incet decat poimaine. Poimaine in mod normal va trece mai repede ca maine. Si zilele de vor urma din ce in ce mai repede. Nici nu mai stiu ce zi este. O fi azi? Sau poate ieri? Si poate totusi e deja maine. Confuz, nu ? Cel putin eu asa ma simt. Fiecare zi trece lasandu-mi un gust amar in gura. In mod cert nu este de la cafea, fiindca nu consum asa ceva. Tutunul imi displace total, deci ce sa fie? Sa fie gustul amar cu care ma trezesc dimineata cand realizez ca viata mi se scurge printre degete? Sau sa fie gustul neputintei mele de a controla timpul acesta care odata scurs este ca si pierdut? Habar nu am, dar un lucru este cert. Pe zi ce trece, ma simt mai batran. Nu batran fizic, ca doar la nici douazeci de ani pe care ii am sunt tanar de-a binelea, dar ma simt obosit, ramolit psihic. Simt ca am imbatranit subit. Simt ca incep sa nu mai gandesc ca un copil. Ce sa fie oare? Sa fie semne clare ca am trecut de perioada adolescentei si ca ar trebui sa ma comport ca un adult? Sau sunt doar paranoic? Deja simt ca incep sa bat campii. Oricum, in mod cert este ceva suspect la mijloc. Timpul parca nu mai trece cum trecea cand eram copil. Sau acum nu mi-l mai umplu la fel de eficient ca atunci. Iar nu stiu ce sa mai cred. Sa inteleg ca atunci cand eram copil, eram capabil sa controlez scurgerea timpului? Sau doar aveam alta perceptie asupra lui? Si uite asa de la o intrebare am ajuns sa imi pun mai multe intrebari. Marea problema ar fi cu raspunsurile. Cineva trebuie sa detina si raspunsurile. Cine sa fie acel "cineva"? Sa fiu chiar eu si inca sa nu realizez acest lucru? Sau este posibil sa fie cu totul altcineva? Totusi, pe zi ce trece realizez cat de putine lucruri cunosc. Si cu cat cunosc mai mult, realizez ca sunt si mai multe de cunoscut. Realizez ca "noul", "cunoasterea" nu au limita. Nu poti spune nici macar in ultima clipa: "Am cunoscut destul!". De mic stiu ca omul cat traieste invata, pentru ca este dator sa invete, si cand moare, tot nestiutor moare. Poate ca acesta este paradoxul vietii noastre. Sa "stim" si totusi sa "nu stim", sa "cunoastem" cand de fapt "nu cunoastem". Pe zi ce trece simt ca traiesc sub acest paradox. Pe zi ce trece simt ca viata este de fapt o etapa a cunoasterii. Sau poate mai mult decat o etapa, poate chiar o parte a cunoasterii universale. Pe zi ce trece sunt din ce in ce mai convins, ca viata, asa amara cum se simte de cele mai multe ori, este, de fapt, cel mai dulce lucru. Parca deja incep sa simt cum gustul amar se stinge, este usor usor inlocuit de altceva. De ceva mai bun, de ceva divin, de pofta de viata.

13 comentarii:

  1. e adevarat ca pe zi ce trece imbatranim..fizic,dar psihic cred ca depinde de noi,eu am 19 ani si uneori ma simt k la 5ani...invata sa crezi in idealuri si accepta k indiferent de dorintele si aspiratiile noastre timpul trece,important e k noi sa il percepem cum vrem noi,fara sa ne gandim k va veni acea zi pentru unii mult asteptata,dar pentru altii neasteptata zi...pt mn timpul este un detaliu nesimnificativ din viata mea desi pare atat de important

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca e mai relevant sa imbatranim invatand ceva, decat sa stagnam si sa fim in permanenta tineri...fiecare etapa a vietii are farmecul ei...din punctul meu de vedere cunoasterea suplineste trecerea timpului....Cat despre moarte....cineva se va naste in locul nostru...si v-a avea posibilitatea sa cunoasca si el aceasta lume...si...aaaaa, da...nu sunt de acord cu faptul ca omul tot nestiutor moare. Daca nu cunoaste cat ar vrea sau ce ar vrea, asta nu inseamna ca a trait degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  3. cateva cuvinte iti pot spune mult mai multe decat o fraza....
    eu zic doar atat: bine ai venit in lumea celor mari!

    RăspundețiȘtergere
  4. eu pot spune doar bine v-am gasit, dar inca nu vreau aici ... vreau sa raman adolescent ...

    RăspundețiȘtergere
  5. EU am toate raspunsurile. Da, pe cuvant de cercetas! Viata...viata...cum sa va explic...hmm...pff, copii, ca sa fiti fericiti in societatea asta ¨pi¨care noi am creat-o, tre´sa fim fraieri. Idealuri, vise, iubire? Bla, bla, bla!!!Cu cat stii mai putin, cu atat esti mai fericit!Nu credeti in nimic, cause nothing is real!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce Scrici, ai cazut in cazanu cu melancolie ? :))

    RăspundețiȘtergere
  7. poate ca cel mai bun al timpului este faptul ca acesta nu poate fi controlat...altfel lumea arfi doare haus.

    bun venit in lumea celor ce nu vor sa fie oameni mari.:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Din multe puncte de vedere sunt de acord cu tine...d emulte ori mi s-a intamplat sa imi pun aceleasi intrebari...acum,de ceva timp...exersez trecerea prin timp fara s ama mai gandesc...e simplu si eficient...suna copilareste,dar macar asa mai raman putin copil:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nimeni nu s-ar fi lăudat vreodată că ar fi atins perfecțiunea ori cunoașterea absolută. Un exemplul infantil ar fi soarta lui Dedal și a lui Icar, care și-au făcut aripi de ceară, și vrând să ajungă la soare, au fost topiți și înghițiți de Egee. Drumul omului spre cunoaștere ar fi cam același, pornim la drum cu abecedarul apoi receptorii de informații cer mai mult și mai mult, oboseală psihică.
    Deși tu vorbești aici foarte mult despre timp- știi că tu poți controla timpul? îl poți oprii, îi poți face orice vrei, asta pentru că timpul nu există, e doar un concept pentru a da tuturor chestiunilor un sens.
    Eu zic să începi să vezi și partea bună a lucrurilor, timpul trece încet, când te plictisești, ar trebuii să te bucuri de necunoscut, să te avânți în imprevizibil, să faci lucruri pe care nu ai fi crezut că ești în stare, apoi să vezi cum te simți!
    Probabil știi povestea cu Mahatma Ghandi.
    Într-o zi un jurnalist se duce să-i ia un interviu, Ghandi îl refuză de fiecare dată plicticos, dar enervându-se- jurnalistul îl întreabă direct - ”care este mesajul dumneavoatră pentru oameni?” iar Ghandi îi răspunde: „mesajul este viața mea!”
    Ei bine, te-ai gândit la asta? Care este mesajul dat de viața ta?
    Aici e o imagine pe care în zilele proaste ar trebuii să o ai pe desktop!

    http://rlv.zcache.com/stop_complaining_mousepad-p144730848687597812trak_400.jpg

    RăspundețiȘtergere
  10. matematic vorbind imi pare a fi graficul unei functii acest post .. precum cosinus... o oarecare decadere a moralului asociata cu o stare de confuzie si care cresc simultan odata cu venirea intrebarilor terminandu-se in momentul in care iti raspunzi singur ( confuzia devenind convingere).. imi place cum incepe si cum se termina .. ma refer la primul cuvant si ultimele trei :) asa ar trebuii sa vezi fiecare zi!!

    RăspundețiȘtergere
  11. We Came As Romans – To Move On Is To Grow

    RăspundețiȘtergere