Am tot editat postarea aceasta. Si oricat de mult m-as stradui sa transpun in cuvinte ziua de azi, nu cred ca as reusi. Azi am invatat ce inseamna cu adevarat demintatea. Azi am invatat ce inseamna cu adevarat recunostinta. Azi am invatat ce inseamna cu adevarat bunul simt. Azi am invata ca intradevar, adevarata suferinta, mantuieste. Azi, dupa cativa ani de impartit pachete cu alimente la persoane nevoiase, am avut onoarea sa cunosc o Doamna pe care nu cred ca as reusi sa o uit viata intreaga. A intrat in sediul Crucii Rosii sfioasa, nedorind sa deranjeze, cu capul plecat si cerandu-si scuze. Nici acum nu inteleg pe deplin pentru ce. Ochii ii tremurau. Mainile ii tremurau si ele. La prima vedere ai fi zis ca frigul de afara este de vina. Intra incet, cu capul plecat si intreaba unde este Domnul Eugen. Nu reusea sa ridice capul din pamant. Nu dorea sa ne deranjeze cu necazurile ei. Nici sa vorbeasca nu avea putere. Era slabita abia reusea sa lege doua cuvinte. L-am chemat pe Eugen, care la vederea Doamnei s-a dus intr-o alta incapere sa ii pregateasca un pachet cu alimente, timp in care am reusit sa schimbam doua vorbe. Demintatea de care aceasta femeie da dovada m-a socat. Primele cuvinte pe care a reusit sa le sopteasca au fost " am facut urme. de unde iau ceva sa sterg pe jos" , cuvinte pe care le tot repeta in timp ce cauta cu ochii galeata si mopul prin incapere. Desi i se tot zicea ca nu este nevoie, ca ne ocupam noi, Doamna tot insista. Spune ca daca este nevoie sa vina sa mai faca curatenie, sa curete praful macar din cand in cand. Doamna era atat de slabita, dar era hotarata sa rasplateasca cumva faptul ca primeste o plasa cu cateva alimente. Am reusit sa mai discutam putin despre necazurile sale. In zarva creata de noi, voluntarii, care inca eram in sediu la ora 7 seara, binedispusi, fara griji, bucuriosi ca am reusit sa aducem macar un zambet pe fata catorva oameni necajiti, saraca femeie imi povesteste cum se chinuie singura sa isi creasca copilul care sufera de handicap sever, fara un loc de munca, cum azi nu au mancat nimic, si cum nu reuseste sa gaseasca un loc de munca pentru ca este prea slabita, lucru care era mai mult decat evident. Incepuse sa imi povesteasca si depre problemele ei de sanatate cand pe usa a intrat Eugen cu alimentele. Nu pot descrie reactia femeii in cuvinte cand a vazut ca are ce ii pune copilului pe masa acum de sarbatori. Ar fi sarit sa ne imbratiseze pe toti, dar era mult prea sfioasa pentru asa ceva. Sau poate prea slabita. Alimentele erau atat de grele ca nu reusea sa le ridice de jos. Asa ca Eugen impreuna cu cativa voluntari au strans bani, i-au chemat femeii un taxi si l-au rugat pe sofer sa o ajute cu sacosele pana acasa. Nu foarte des intalnesti o asemenea femeie, care sa vrea sa munceasca, care intelege ca nimic nu se poate obtine fara munca, care sa nu fie nevoita sa ceara, dar care din pacate nu are de ales.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu