Nu avem curajul sa fim patrioti....

Observ cum usor usor, noi romanii, ca popor dornic de a nu repeta greselile strabunilor ne indreptam spre fatalitate. O lume mult prea talamba si o dreptate mult prea stramba, asta referindu-ma strict la tarisoara asta neinsemnata si la indivizii care o tranziteaza o perioada importanta a vietii sau cel putin isi fac veacul in "dansa". Privim pasivi cum totul se face praf usor usor in jurul nostru. Dar in aceasta mica tarisoara bananiera, din lumea a treia, praful nu este decat o etapa intermediara. Cu fiecare zi care se scurge, cu fiecare clipa in care cate un cetatean sa incapataneaza sa se agate cu dintii de viata desi unii, si aici ma refer in special la statul roman, il vor mort, observ ca intodeauna se poate mai rau. Praful este nimic in comparatie cu ceea ce poate urma. Astazi mai rau ca ieri, maine mai rau ca azi si tot asa. Ce ar mai fi praful pentru noi acum cand suntem pe punctul de a trece de aceasta etapa? Probabil doar amintirea unor vremuri mai bune decat cele ce vor urma. Uite asa , fie mai lent, fie mai brusc suntem trasi la sol, incatusati, obstructionati. Suntem manipulati, dezbinati, controlati de institutii care ar trebui sa ne vrea binele. Cu totii suntem revoltati si totusi suferim in tacere. Nu avem curajul sa spunem nu incompetentie. Nu avem curajul sa spunem nu nesimtirii. In definitiv nu avem curajul sa fim patrioti. In foarte putini dintre noi sa mai ragaseste o mica urma de patriotism, dar care dispare incetul cu incetul. Putini dintre noi isi iubesc cu adevarat tara. Si daca dragoste de tara nu e, nimic nu e in aceea tara. Un popor gol pe dinauntru, o stafie a celor ce au fost candva pe aici, o umbra a trecutului candva maret, o imagine stearsa a personalitatilor care s-au staduit candva sa aduca tara aceasta pe plan mondial, a celor care si-au dat viata pentru idealul de tara, pentru care patriotismul reprezenta dragostea suprema. Desi este greu sa o recunoastem, suntem o dezamagire pentru ei. Ar trebui sa incercam sa luam atitudine....